vineri, 28 noiembrie 2014

faţa tandră a infernului



 Cristinaăsta e titlul cărţii Cristinei.

Dacă nu aţi aflat, Cristina a publicat o carte de poezie - nimic anormal până aici - are talent şi trebuia fructificat.

Şi sunt mândru de ea, a muncit mult la cartea asta. Şi când spun mult nu mă refer la două zile, o săptămână sau o lună. E vorba de ani. Fiecare vers, fiecare picătură de idee a fost muncită. Dar nu despre Cristina voi vorbi în blogul meu - sau poate că şi despre ea.
Eu mă prezint la evenimentele ei ca "soţul - citiror". Atât sunt în acele contexte şi atât sunt în miile de momente în care după ce termină multele îndatoriri de mamă se retrage în spaţiul mic din bucătărie în care şi-a făcut "biroul" de lucru. Atunci ea e singură cu versurile ei - atunci mă afund şi eu în cărţi, documentare sau mai cine ştie ce linişti îmi mai găsesc.

Cum să crezi că o carte se poate scrie în pauzele de fumat, sau printre zecile de proceduri de aplicat la muncă?

NU !    CARTEA ASTA A FOST SCRISĂ PE TIMPUL NOSTRU !

Cartea asta a fost scrisă în timp ce noi ne-am fi ţinut în braţe, în locul momentelor în care aş fi mângâiat-o pe parul frumos. În locul clipelor în care aş fi alintat-o şi aş fi sarutat-o, al orelor în care lumeştii se iubesc şi-apoi se pun la un film să adoarmă.

Ştiţi voi cât de mult i-am urât cartea? Ştiţi voi câti ani au trecut până am văzut-o publicată?
Unii bărbaţi devin geloşi pe proprii copii, eu sunt gelos pe versurile ei - sunt copii ei, nu şi ai mei.

Şi totuşi, atunci când te apuci să citeşti cartea realizezi dragostea, timpul şi munca din spatele ei.
Are un crescendo, o curgere normală a liricului ce te ţine între paginile ei. Nu de multe ori am avut ocazia să vreau să citesc o carte de poezie de la cap la coadă. Vă recomand sincer să cunoaşteţi acest copil.

ps. nu mă plâng, vă deplâng ingorante fără minte.


de ce ştricăni

Salut vouă,

sau mai bine zis salut mie, pentru că nu mă aştept ca altcineva în afară de mine să treacă pe aici - pe de altă parte nici nu mă aştept să mă ţină prea mult.

Oricum - dacă eşti totuşi curios ca o picătura de sudoare în clipa nefericită a unei serve, îţi explic pe dată de ce acest blog, de ce acum, de ce stricani (corect ar fi ştricăni).

Cică m-am apucat şi eu de brodeluri, că de bordeluri nu sunt în stare. Adică împletesc în felul meu cuvintele astfel încât să am impresia că nu sunt singur pe lumea asta şi că vorbesc cu tine ca într-un fel de transă în timp. Croşeta asta a gândului aşternut sper să-mi intre în inima şi să-mi învârtă venele gândurilor până voi rămâne o bobiţă din noianul macrameului crucificat întins la marginea bisericii.

Altfel spus - pentru că aşa am avut eu chef acum.

See yo